Batumi

Radu

Dimineata, in Hopa, impachetam totul in fata hotelului nostru de trei stele, ca niste motociclisti aventurieri ce suntem. Apoi pe cai, spre granita. Nici nu se incalzesc bine motoarele c-am si ajuns. Caldura mare, ceva problem cu sistemul. Stam pe loc. Bobe si Codrina sunt la doi metri in fata noastra. Din ghereta vamesului iese o mana care tine un pahar cu ceva suc. Ah! Vrem si noi! Nu apuc bine sa ma gandesc ca primim doua paharele din bautura magica. Tesekkur! Pe curand, ospitalitate turceasca!

Ne facem loc prin traficul nebun din Batumi, ne cazam in buricul targului si pornim la vizitat.

Ii ardem o baie motociclistica in Marea Neagra. Prima de cand am plecat de acasa.

Litoralul lor e tare ciudat. In loc de nisip sunt pietre, apa e foarte adanca inca de la mal si in jur arata de parca ai pune Subcarpatii direct langa mare.

Cativa copii fac sarituri in apa de pe un ponton. Soarele apune incet in mare. Undeva acolo, pe celalalt tarm, e Romania. Mi se pare mie sau suntem departe?

Gina si Roibu se odihnesc sub un felinar pe o straduta pietruita din Batumi si asteapta cuminti plecarea in munti.

Ultima zi in Turcia

Iulia

Azi vrem sa ajungem in Georgia. Ne-am cam luat portia de Turcia. Vrem Caucaaaaz! Undeva, in stanga, dupa muntii astia mari de le zice Kackar, e Marea Neagra. Mi se pare foarte tare!

Hop! Ne oprim si ne miram. Iesirea din Turcia nu e asa usoara. In fata noastra incepe un drum cu pietris, neterminat, lung de peste 100 de kilometri. Oare am luat-o bine? In plus, e pentru prima oara cald. E ca si cum Turcia zice: Chiar vreti sa iesiti? Atunci luati de-aici cu de toate!

Radu

Ajungem intr-un sat si tragem la o carciuma unde doi batrani beau tacticos ceai. Nu par foarte impresionati de noi. Suntem vraiste. Curg apele de pe noi. Mancam un pepene galben si ni se pare cel mai bun din lume. Un copil pe bicicleta face tot felul de acrobatii ca sa ne atraga atentia.

Urmatoarea oprire o facem in Yusufeli, un orasel ciudat in inima muntilor. Tragem motocicletele in fata unei kebabarii unde mancam si bem cafea turceasca. Si cum stateam noi la o masa in drum, aud o motocicleta. Nu apuc bine sa ma ridic ca trece pe langa noi. Ii vad numarul. Scrie Oregon USA. Frate, asta a venit din America pana aici?! Fara sa ma gandesc fluier cu doua degete si strig Hei, amigo! spre amuzamentul tututror. Dar motociclistul nostru nu aude si dus a fost. Mi-ar fi placut sa-i stiu povestea.

Iulia

Turcii sunt nebuni. Fac atat de repede drumuri noi incant nici harta, nici GPS-ul nu tin pasul. Intram intr-un soi de zona crepusculara, cu tuneluri dupa tuneluri. GPS-ul ne zice ca mergem paralel cu drumul. Noi o dam inainte printre santiere, munti ciopartiti, versanti mov. Da! Mov. Aterizam in Artvin si hotaram sa mai tragem de noi pana in Hopa. Vedem din nou marea dupa atatea zile. E ca o gura de oxigen.

Ajunsa intr-un hotel, cu tablouri wannabe Dali, traiesc cu impresia ca am terminat un drum initiatic.