Veliko Tarnovo

Radu

Inaintam usor pe bulevardul Kennedy din Cornul de Aur. In dreapta, zeci de vapoare de marfa si vase luxoase de croaziera se plimba in sus si-n jos pe Bosfor. Urcam cu emotii pe podul Galata si rasuflam usurati sa-l vedem liber. Nici urma de traficul nebun de acum o luna. Briza ne da un sut in fund si ne arunca direct in iuresul de pe autostrada. Oprim din suta-n-suta sa ne dezmortim la un ceai. 

Edirne. Vamesul face semn sa poftim in fata. Trecem pe langa coada de masini care asteapta cuminti in vama. Tzac! Tzac! Pasapoartele primesc ultimele stampile cu Cikis din calatoria asta. Intram in 'Europa'. Incepe sa toarne cu galeata. Printre stropii de ploaie care pica pe viziera aburita vad un indicator mare si verde pe care scrie GREECE 6km, prima la dreapta. Atat de simplu?

Svilengrad, Haskovo, Plovdiv. Plovdiv? Parca trebuia sa fie Stara Zagora? Ups. Inapoi!

Veliko Tarnovo e tinta pentru azi. Suntem obligati s-o luam peste munte, ne zice un benzinar intr-un Lukoil. Drumul pe la poale e inundat. Apa de trei metri. E deja destul de tarziu si stiu ca o sa ne prinda noaptea. Lumina e numai buna pentru poze dar nu-mi mai vine sa opresc. Ma asez comod in sa si incerc sa acopar cat mai multi kilometri, cat inca mai e soare pe cer.

Noaptea ne prinde undeva la vreo 100 de kilometri de Veliko. O vorba dintr-un 'manual' de motociclism de aventura zice asa: don't ride at night, unless you're looking for trouble. Nu stiu cum se face, dar fara sa-mi propun, am cautat-o si cred ca o s-o mai caut de multe ori cu lumanarea. Si de fiecare data imi jur ca e ultima data.

Claxon din spate. Ma depaseste o masina cu numere de RO. Incerc sa stau cat mai aproape, sa profit de farurile ei in bezna bulgareasca. Masina e destul de puternica dar omul o tine la 90km/h, ceea ce pentru mine, noaptea, e mai mult decat suficient. Pot sa merg asa pana la Veliko. In spatele meu, o a doua masina parca nu-si gaseste curajul sa ma depaseasca. Sta periculos de aproape de mine. Numarul e tot de RO si-mi dau seama ca sunt sanse mari sa fie impreuna cu masina din fata. Ne alergam asa kilometri buni urmati de incercarile stangace ale soferului din spate de a ma depasi. Intr-un final, pe o linie dreapta, omul profita si o calca pe langa noi tragandu-ne un claxon nesimtit de lung prin care parca isi descarca toate frustrarile acumulate cat a stat despartit de prietenul din fata. Fereasca sfantul sa te pierzi prin Bulgaria noaptea!

Ajungem sfarsiti si cu ochii rosii in Veliko si cautam hostelul unde am facut rezervare din Istanbul. Esuez in a-l cauta folosind niste harti salvate offline pe telefon. Imi amintesc ca mai am niste leva in portofel, de la plecare. Opresc un taximetrist si-l intreb daca nu ne poate duce la hostel contra cost. Cateva minute si cinci leva mai tarziu suntem intr-o camera uriasa, numai pentru noi, la Hostel Mostel.

Dimineata la micul dejun apar o groaza de turisti straini de prin te mir ce colturi ale lumii si ne intrebam de ce au ales sa vina tocmai in Veliko. Doi americani povestesc despre Dracula si Bran si cat de tare e la noi acasa. Un englez si cativa asiatici studiaza cu atentie Lonely Planet-ul cu Romania&Bulgaria.

Iesim la o plimbare pe stradutele inguste din orasul tzarilor. In primul magazin de suveniruri gasesc ultimul sticker care lipsea din schema: Bulgaria, Land of Roses. Iau doua, unul pentru mine si unul pentru Bobe. Numai noi stim in cate benzinarii am intrebat de stickere cu Bulgaria la plecare. Imi amintesc de o faza cand am oprit la o benzinarie, a nu stiu cata, spre dispararea Iuliei si a Codrinei, si-am intrebat aratand cu degetul pe cutie la sticker-ul cu Romania daca nu gasesc aici unul cu Bulgaria. Mi s-a dat din cap in semn ca DA si m-am dus bucuros sa cumpar. Inauntru ioc sticker iar omul care tocmai daduse din cap ca DA se uita acum la mine ca la un nebun si nu intelegea ce vreau. Greu m-am prins ca la ei datul din cap in semn ca DA e de fapt NU.

In Veliko Tarnovo sunt aproape la fel de multe pisici ca in Istanbul. Si o duc la fel de greu ca acolo.