Radu
Dimineata realizez ca suntem in Armenia si socot ca n-ar fi rau sa dau jos steagul Turciei de pe ladita. Ca o mica paranteza, armenii nu prea au la suflet pe turci si viceversa, cam de cand s-a oprit Noe cu arca pe Ararat, adica de cand lumea. Granitele intre cele doua tari sunt inchise. Relatii diplomatice ioc. Ii cer Ninei, gazda noastra, o banda de scotch si pun in locul steagului turc pe cel armean. Vremea e mohorata si parca sta sa ploua. Imi atrage atentia luminita verde de la telefon, care palpaie de fiecare data cand primesc vreo noutate. Deschid si vad mesaj pe Facebook. E de la Bobe. Am tot tinut legatura pe net de cand ne-am separat.
Bobe: Pe ce parte a lacului (Sevan) coborati? Pe est sau pe vest?
Eu: Pe est. Unde sunteti?
Bobe: Noi suntem pe vest, la Sevan. Plecam curand spre voi. A inceput sa ploua. Pai atunci, drumuri bune sa avem cu totii.
Eu: Drum bun!
Inainte sa pornim impaturesc harta sa o bag in tankbag. Ma uit mai bine si vad ca tot ce-i de vizitat e pe partea de vest. De ce i-am zis io lu' Bobe ca noi mergem pe est? In capul meu, din amintite, traseul facut acasa acum cateva luni (traseu pe care l-am uitat pe laptopul de acasa, el fiind un document word de fapt) ocolea lacul pe partea de est.
O intrebam pe Nina pe unde se iese din Dilijan si pornim si noi pe la unspe jumate, ca orice motociclist care se respecta. Incepe sa picure dar nu cat sa-ti pui costumul pe tine. Mai mergem un pic si incepe sa picure mai tare. Oprim la adapostul unui popas si punem costumele de ploaie, in caz ca. Si bine facem, pentru ca in scurt timp ploua cu galeata. Viziera se abureste si nu mai vad nimic. O deschid dar nici asa nu merge. Picaturile de ploaie ustura ca dracu' la contactul cu mecla. Gasesc o solutie de compromis si las viziera semideschisa cat sa nu se mai faca condens. Ajungem intr-un fel de pas, dar nu se vede nimic. Incepem coborarea si dam de o zona periferica cu vulcanizari, service-uri, restaurante. Doua benzi pe sens, despartite de un scuar cu verdeata. Inca ploua tare si sunt foarte concentrat la drum cand, o aud pe Iulia din spate: Uiteeee-i! Nu sunt ei?! Intorc capul si apuc sa vad cu coada ochiului doua siluete verde fosforescent. Caut un loc unde sa pot intoarce dar pana gasesc trec minute, care par ore. Intorc si-i dau blana sa-i ajung din urma. Ei clar nu ne-au vazut, altfel ar fi tras pe dreapta.
Merg cam tare pentru ploaia de afara dar nu te pui cu adrenalina. Ii vad in sfarsit in departare dupa cateva minute bune de forja. Dau flashuri, claxonez ca disperatul dar nimic. Ce naiba sa vezi pe ploaia asta in afara de cativa metri in fata motocicletei? Ma gandesc la un moment dat sa renunt, sa-i las sa se duca. Ma gandesc ca e o prostie sa gonesc dupa ei in conditiile astea dar ambitia e deja prea mare. Ii dau inainte. Dupa minute bune de alergatura distanta dintre noi se micsoreaza considerabil si ploaia parca se mai domoleste. Gina da in sfarsit semnal dreapta, semn ca ne-a vazut. Ieeeee!
Pana sa descalecam ploaia se opreste de tot.
Hai ca s-a dus dracu' si momentul despartirii din Georgia, zic. Astia incep sa rada. Ne bucuram sa ne revedem dupa cateva zile pe pamant strain. Bobe imi zice ca am un sticker cu Armenia care ma asteapta la nu stiu ce hotel in Yerevan. Nici nu va imaginati ce mare bataie de cap e cu stickerele astea! Practic, asta e principalul scop al turei, sa gasim stickere. Si motivul pentru care ne-am luat cutii de aluminiu si nu soft bags.
Iulia
Avem cu totii un ranjet larg pe fata. O sa ma doara obrajii stalciti in casca daca mai continuam asa. E o senzatie de atat de bine ca ne-am intalnit! Domnii de la drumuri si poduri (Bobe si Codrina in costumele lor fosforescente) s-au reunit cu Mecanicii auto (adica noi in salopetele astea hidoase) ca sa faca schimb de informatii, pe unde au mai dormit, cine si cum i-a mai fraierit, cat de mare e nevoia de dus. Ei au facut deja un pic de tur de Armenia asa ca incercam sa retinem ce manastiri, biserici, Yerevaaaaaan, here we come! ...sunt de vazut. Ne recomanda somn la Noravank si apoi...
Stim cu totii ca de aici drumurile noastre nu se vor mai intersecta. Ei o iau in nord, spre casa, noi - invers. Ce ciudat! Cu acelasi ranjet, care tine cam de jumatate de ora, ne spunem la revedere.
Radu
Ajungem imediat la Sevanavank, care, la fel ca toate manastirile din Armenia, e foarte veche si foarte frumoasa, basca e pe malul lacului Sevan, la aproape 2000 de metri altitudine. Tragem in parcare, ne dam jos, luam cu noi aparat foto si tot ce trebuie si cand sa plecam apare un tip care zice sa-l mut pe Roibu de unde e, ca cica ocupa un loc de parcare si asta nu e bine. Roibu mutat zece metri mai incolo, e ok. Aici e plin de rusi veniti cu familiile in concediu. Un rus mai luat in freza, cu sticla de bere lipita de mana, se minuneaza ca am venit din Romania pana aici pe doua roti si pare sa nu inteleaga de ce ai face una ca asta. De fapt, nici noi nu stim prea bine.
Ca sa ajungem la manastire avem de urcat cateva zeci de trepte. Ramanem cu costumele de ploaie pe noi. Mare greseala. Razbatem cu greu pe scari printre zecile de turisti. Sus e ca la circ. Un tip elibereaza porumbei albi contra cost, cativa copii se fugaresc pe zidurile manastirii, mai multi tipi se tot fotografiaza in fel si fel de pozitii, una mai gay ca alta, apare si o mireasa cu alai cu tot. Mie nu-mi place neam si aproape ca fierb in costumul asta de ploaie. Gasesc un loc si scot nebunia de pe mine. Parasim repede locul asta agitat si pornim spre coada lacului Sevan, spre Martuni.
Oprim un pic pe malul lacului Sevan, care e atat de mare ca face valuri. In rest, pustiu.
Dupa Martuni incepem sa urcam in munti, spre zona Vayots Dzor. Cica aici s-ar fi descoperit in 2008 cel mai vechi pantof/papuc din lume. O chestie din piele, de acum 5500 de ani, marimea 37. Faza tare e ca pentru cateva zile pe aici va trece si cea mai puturoasa gheata de motociclist din lume, descoperita recent, marimea 44. Urcam de ceva vreme printr-o zona alpina si ajungem in Pasul Selim, la 2410 metri. Se pare ca pe aici trecea acum multa vreme Drumul Matasii. Vedem imediat cand incepem coborarea din pas si un caravanserai. Drumul e superb. Cu b de la blana.
Odata coborati ajungem la o bifurcatie, intr-un mic orasel numit Getap. Ma uit pe harta si vad ca asta e cam cel mai indepartat si estic punct in care vom ajunge noi in calatoria asta. Mi se pare frumos si-as vrea sa stam cateva minute aici. Ochesc o terasa fix in intersectia unde daca faci dreapta mergi spre Yerevan, daca faci stanga mergi in jurul lumii. Isi fac aparitia cativa localnici dornici sa-l incalece pe Roibu, cu mine pasager. Le explic prin semne ca nu se poate, pentru ca oamenii nu vorbesc o iota engleza. De fapt nici in rusa nu vorbesc. Astia vorbesc doar in armeana. Cred. Unii par si piliti dar eu le zambesc la toti si fac pe prostul si pana la urma se ajunge la concluzia ca eu sunt un tip de treaba, bineinteles prin semne.
In timpul asta trece blana prin intersectia noastra un F650GS negru, in directia In jurul lumii. Ma uit dupa el pana se pierde in zare, singur, incarcat de bagaje si invaluit in mister.
Cand sa ne get up din Getap ne dam seama ca nu avem marunt sa platim cafeaua. Doamna care ne-a servit n-are sa ne dea rest, asa ca asta e din partea dansei. Dam noi data viitoare.
No comments:
Post a Comment