O zi in Yerevan

Radu

Ajungem in Yerevan pe la pranz. E foarte cald dar nu foarte aglomerat, asa cum ne asteptam. Pe bulevardele mari de tip sovietic se plimba in voie foarte multe masini Lada si Moskvitch, dar si Lexus-uri de mii de euro. Am vazut si un Logan. Pizza Hut, KFC, McDonald's, nimic din ce-ar lipsi peisajului oricarui oras european. Tragem la o carciuma cu net ca sa dibuim repede o cazare. Il gasim pe Envoy Hostel in apropiere, pe strada lui Pushkin. Un locsor mic si curat, amenajat intr-un apartament la parterul unui bloc comunist. Avem si loc pentru Roibu, chiar in fata hostelului la umbra unui copac. Scapam repede de echipament si bagaje, ne dusam si pornim la vizitat capitala Armeniei.

Ne asezam la o terasa in centru ca sa facem planul de atac. Luam fiecare cate o bere locala, Gyumri, care zici ca are tuica in ea, ca ne ameteste bine de tot. Plecam impleticiti spre nicaieri si intalnim un om pe niste scari, imbracat in uniforma militara, destul de turmentat. Un veteran de razboi poate, pierdut in timp si spatiu.

Continuam si ajungem la baza Cascade. Sute de trepte cu gradini suspendate si fantani, incununate la final de un monument care aniverseaza 50 de ani de Armenie sovietica. Toata treaba asta e neterminata. Lucrarile s-au oprit la inceputul anilor '90, din lipsa de fonduri. Prin 2001, un armean din diaspora, pe nume Gerald Cafesjian, filantrop si colectionar de arta, a preluat proiectul si a imbinat chestia asta mega sovietica cu tot soiul de lucrari si galerii de arta. O ciorba foarte interesanta.

Pe cand faceam poze cu pisica grasa de mai sus, ne loveste o foame de zile mari. Asa ca tragem repede la o carciuma, unde, ca sa nu mai avem parte de surprize gastronomice locale, comandam sfintele Spaghetti Bolognese. Cu burtile pline, pornim spre Mayr Hayastan, adica Mama Armenia.

Taxi! Mayr Hayastan, how much? 1000 drahm, zice un tip negricios dintr-un Opel vechi cu geamuri fumurii. Mult! O luam pe jos. Dupa juma' de ora de mers statuia pare la fel de departe. 

Taxi! Mayr Hayastan, how much? 1000 drahms. Ma uit la Iulia. Deja-vu? Nu, e acelasi tip negricios, cu acelasi Opel vechi cu geamuri fumurii. Il luam.

Coboram din taxi si trecem prin Victory Park, un fel de Oraselul Copiilor inmultit cu zece si o atmosfera de film horror. Ajungem in sfarsit la Mayr Hayastan. O doamna inalta de 23 de metri, asezata pe un piedestal de 50 de metri, care vegheaza peste Yerevan spre granita turca si Ararat.

De aici de sus gasim o scurtatura spre monumentul care aniverseaza 50 de ani de Armenie sovietica si coboram sutele de trepte inapoi spre oras. Ajungem seara in Republic Square, fosta Lenin Square, unde stam prostiti aproape o ora si ne bucuram de fantanile care danseaza pe muzica marilor clasici. Noapte buna, Yerevan!