Sinop to Amasra

Radu

Sinop spre Amasra, un drum pe care ghidul il descrie ca pe Hwy 01 al Californiei sau Coasta de Vest a Noii Zeelande.

Eu spun doar atat: n-am crezut vreodata ca o sa ma satur de curbe. Sunt atat de multe incat Iuliei i se face rau si trebuie sa oprim de cateva ori. Tot drumul asta merge foarte aproape de malul marii. Atat de aproape ca simti mirosul algelor si al scoicilor putrezite pe mal. Apoi urca brusc si se pierde serpuit inspre coasta. Pe urma iar revine la mare, de data asta la cateva sute de metri deasupra dansei.

Asa aproape de apa, atata timp, ni se face pofta de o baie, asa ca oprim pe o plaja unde suntem doar noi si un grup de localnici acoperiti sub niste cearsafuri. Se uita curios la noi cum ne caznim sa punem costumele de baie pe noi, fara a fi indecenti. Il folosim ca paravan pe Roibu si doua prosoape. 

Dar Marea Neagra nu ne vrea azi. E la fel de rece ca un rau de munte. Ne resemnam, punem la loc costumele si plecam mai departe.

Si uite-asa facem noi 320 de kilometri pana la Amasra in vreo zece ore.

Ziua incepe cu o cafeluta facuta la primus pe balconul camerei noastre din Sinop.

In Amasra ajungem seara tarziu, rupti. Nimerim chiar in centrul oraselului, unde e agitatie mare. Planul nu era sa ajungem in oras. Noi voiam sa punem cortul undeva pe malul marii, intr-unul din multele campinguri de care zice ghidul dar pe care noi nu le-am vazut pe drumul inspre incoace.

Ochesc un Otel mai de Doamne'ajuta si ma duc sa ma interesez de camera. La receptie o femeie-barbat. Ii spun ca vreau o camera de doi, fara mic dejun, fara nimic. Pe cea mai ieftina, ca maine in zori plecam spre Istanbul. Imi zice un pret care nu prea-mi convine asa ca fac cale intoarsa spre Iulia. Ies pe usa Otel-ului, fac cativa pasi si-aud in spate mister, mister, come! 

Un tip imi spune ca big patron vrea sa vorbeasca cu mine. Ma intorc si fac cunostinta cu patronul hotelului care e foarte entuziasmat ca am tras tocmai la el, noi, doi motociclisti romani. Negocierea a fost foarte scurta si mult in favoarea noastra.

Patronul ne spune ca a fost in Romania, ca prietenul lui s-a insurat cu Mariana, ca e foarte bucuros sa ne aiba ca oaspeti. Comanda ceai de peste strada. Toate astea in timp ce noi stam inhaiburati si cu bagajele in mana in fata la Otel. Nu vrem decat sa ajungem sus in camera si sa facem un dus. Incercam politicos sa ne retragem dar apare tipul cu ceaiul de vis-a-vis.

Rado, drink ceai? Tradition! Turkish man drink ceai! Woman drink ceai? Interesant e ca mie mi-a retinut numele dar imi zice Rado. Iulia e pur si simlu woman. 

Ii zic ca si woman bea ceai dar el e cu Rado in sus si Rado in jos.

Rado, we must swim! Amasra man swim in the night!

Oook, asta ar fi momentul in care noi ne retragem. Fugim sus cu promisiunea ca ne intoarcem imediat dupa ce ne schimbam.

Hotelul arata ca o fontoma. Cred ca suntem singurii oaspeti. E bezna iar lumina se aprinde prin niste senzori care tin deschis foarte putin. Gasim camera, intram si rasuflam usurati. Bate la usa. Rado?! Se aude o voce de femeie. Deschid usa. Sifre Rado! WiFi. 

Big patron a trimis o domnisoara cu parola de la WiFi.